Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un pastor român și-a chinuit cumplit copiii: „Şi-a violat fiica, i-a lovit, i-a privat de hrană”
WhatsApp
Un pastor din comuna Dolheşti a judeţului Suceava se află în arest preventiv pentru că şi-ar fi violat una dintre fiice, pe alte trei le-ar fi agresat sexual. În plus, pastorul şi-ar fi ţinut copiii flămânzi şi i-ar fi pus la munci grele în gospodărie, noaptea şi pe timp de ploaie.
minora_violata

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a anunţat că luni, 10 august, a fost trimis în judecată un pastor, care se află în arest preventiv de o lună de zile. Bărbatul care are domiciliul în localitatea Valea Bourei din comuna Dolheşti a judeţului Suceava are 8 copii, dintre care cinci sunt minori.

Anchetatorii susţin că tatăl şi-a abuzat sexual fetele minore o perioadă mai lungă de timp.  În plus, ca să-şi pedepsească copiii pentru diverse presupuse abateri, bărbatul îi scotea în ploaie, îi bătea şi nu le dădea să mănânce.

„În perioada 2014 – iulie 2020 a exercitat în mod repetat acte de violenţă fizică şi verbală asupra a cinci dintre copiii săi minori, patru de sex feminin şi unul de sex masculin, cărora le aplica lovituri cu corpuri contondente, îi supunea la pedepse şi activităţi grele de gospodărie - uneori şi pe timp de noapte şi ploaie, le aplica corecţii prin privare de hrană, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică. Deasemenea, în aceeaşi perioadă, în contextul stării de teroare pe care a creat-o în familie, prin constrângere fizică constând în acţiuni de lovire şi ameninţări cu acte de violenţă, a întreţinut în mod repetat raporturi sexuale cu una din fiicele sale minore, precum şi acte de natură sexuală cu acesta şi cu celelalte trei fiice”, se arată în comunicatul transmis de procurori.

 

Mama nu a ştiut că fetele au trăit un astfel de coşmar

 

Pastorul este cercetat acum pentru viol în formă continuată şi agresiune sexuală în formă continuată.  

Mama le-a spus anchetatorilor că nu a ştiut că fetele au trăit un astfel de coşmar. 

Surse din rândul anchetatorilor susţin că pastorul şi-a abuzat sexual fetele imediat după ce au ajuns la pubertate. Tatăl şi-ar fi agresat fiicele pe rând. Ele nu comunicau între ele despre această traumă. În luna iulie, una dintre fete s-a dus la Poliţie şi a depus o plângere împotriva tatălui. Atunci oamenii legii l-au reţinut pe bărbat, iar copiii au ajuns în grija Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor. După arestul tatălui, mama a depus o solicitare la DGASPC ca să-şi recupereze copiii. Apoi a făcut un gest greu de înţeles. Ea a retras plângerea pe care a depus-o la Poliţie împotriva soţului pentru agresiune. Mama copiilor nu mai este parte în proces, pentru că şi-a iertat soţul. Doar copiii sunt. Fiica violată este majoră. Ea ar fi avut curajul să-şi reclame tatăl la Poliţie.  

„Precizăm că trimiterea în judecată a unei persoane şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se mai arată în comunicatul procurorilor, potrivit Adevărul.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel