Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un mort și un rănit, după un impact violent între o ambulanţă şi un autoturism. Victimele au rămas încarcerate
WhatsApp
Un român a murit, iar o altă persoană a fost rănită grav, după un accident produs, vineri dimineaţă, în județul Suceava. În impact au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă.    
Foto ILUSTRATIV

Accidentul s-a produs în această dimineață la Roşiori, pe E85,  a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. Potrivit sursei citate, cele două victime sunt din autoturism şi au rămas încarcerate în urma producerii accidentului.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijinul acestora au ajuns şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava.

Imediat ce au ajuns la fața locului, pompierii au extras victimele, însă femeia avea leziuni incompatibile cu viaţa. Astfel, medicii au fost nevoiți să declare decesul, iar a doua victimă, un bărbat, conştient şi cooperant, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

În ceea ce privește echipajul medical din ambulanţa implicată în accident, acesta nu a necesitat îngrijiri medicale. De asemenea, potrivit ISU Suceava, ambulanţă nu transporta un pacient, în momentul producerii accidentului deplasându-se către un caz medical.

Poliţia cercetează împrejurările şi cauzele în care s-a produs accidentul de la Roşiori, comuna Forăşti, scrie Agerpres.

 

Un român, beat și fără permis, a urcat la volan. Mașina s-a izbit violent de un gard. Șoferul și doi pasageri au fost răniți

 

Un alt accident a avut loc în această dimineață, după ce un bărbat, care s-a urcat la volanul unei mașini, deși nu avea acest drept, s-a lovit violent de un copac și mai apoi de gardul unui imobil.

Accidentul s-a petrecut în municipiul Galați, în zona Rizer. Polițiștii spun că bărbatul, de 30 de ani, ar fi virat cu viteză într-o intersecție. A pierdut controlul direcției, după care mașina a ieșit de pe carosabil, izbindu-se violent de un copac și mai apoi de gardul unei case.

"În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto şi a unui bărbat de 32 ani, pasager dreapta faţă, şi vătămarea corporală uşoară a unei adolescente de 17 ani, pasageră pe locul din stânga spate. Bărbatul de 30 ani a fost testat alcoolscopic, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat şi s-a stabilit, de asemenea, că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio o categorie de vehicule", a precizat IPJ Galați.

Cei trei răniți au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale, dar și pentru a-i fi prelevate probe biologice bărbatului aflat la volanul mașinii. Acesta este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis și sub influența alcoolului, transmite viata-libera.ro 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel