20 dec 2024, 15:42
Accidentul s-a produs pe Drumul European 574, între Slatina și Valea Mare, între trei mașini, în care se aflau opt persoane, anunță ISU Olt.
În urma accidentului, două persoane au rămas încarcerate, iar alta era în stop cardio-respirator.
Cele două persoane încarcerate au fost transportate la UPU Slatina, conștiente, cu multiple traumatisme.
Pacientul aflat în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.
Celelalte persoane implicate în accident, printre care și doi minori, au fost asistate la fața locului și au refuzat transportul la spital.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News