Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un mire, răpit de la petrecerea burlacilor în Italia: șase bărbați au ajuns la poliție
WhatsApp
Prietenii mirelui au organizat o răpire falsă, iar petrecerea burlacilor s-a terminat la poliție. Șase persoane au fost reținute în Arezzo.
Un mire, răpit de la petrecerea burlacilor în Italia, șase bărbați au ajuns la poliție. Sursa - Pexels

Prietenii mirelui au decis să organizeze o petrecere a burlacilor de memorabilă. Aceeștia au decis să însceneze o răpire falsă. În acest sens au făcut rost de cagule și arme airsoft. Farsa s-a încheiat cu o plângere pentru declanșarea unei alarmă. Incidentul a avut loc la sfârșitul  lunii noiembrie, în Via Romana din Arezzo. 

Scopul celor șase prieteni a fost să-I surprindă pe mire și să-I ducă la locul petrecerii. Pentru a evita sa fie recunoscuți și să însceneze răpirea falsă, bărbații au purtat cagule și au mers pe o stradă aglomerată din oraș cu armele false în mână.

Mai mulți trecători speriați au sunat la poliție și au raportat situația. Pentru că sunt mai multe magazine de lux și birouri, polițiștii au intervenit Ia fata locului, dar nu și-au dat seama că este o glumă.

Petrecerea burlacului a fost anulată, iar cei șase bărbați și-au petrecut restul dimineții în cazarmă. După ce au fost identificați și au explicat că totul a fost o neînțelegere, ci șase au fost eliberați. Mirele a fost eliberat primul, deoarece nu știa de farsa organizată de prietenii săi. 

Alți doi miri au avut parte de o surpriză de proporții, după ce mireasa spus "Nu!", în glumă în timpul ceremoniei. Persoana care oficia cununia celor doi a decis să anuleze nunta.

 

Nuntă anulată, după ce mireasa a spus "Nu!" în glumă în timpul ceremoniei - VIDEO

 

Un videoclip în care un judecător anulează o nuntă face înconjurul lumii. Incidentul în care mireasa a spus "Nu" în glumă, în timpul ceremoniei, s-a petrecut în Brazilia, în 2016, în zona de sud a orașului Sao Paulo. 

În timpul ceremoniei, mirele, Vanildo Vieira, a fost de acord să se căsătorească cu Mirian Ferraz Gomes, dar când a venit rândul ei, aceasta a spus în glumă "Nu", precizând imediat că a fost o glumă. Cu toate acestea, judecătorul care a oficiat ceremonia a luat în serios răspunsul ei inițial și a anulat nunta, declarând: "Este ceva serios. Din păcate, astăzi, nu va avea loc nicio nuntă". În ciuda protestelor, judecătorul a refuzat inițial să continue ceremonia.

Citește mai multe AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel