Un italian din Alghero este audiat pentru furnizare de informații false după ce a susținut că un cetățean de origine română i-a ocupat în mod ilegal locuința, în 2016.
Potrivit informațiilor oferite de autorități, italianul, denumit ”C.G” de presa italiană, a acuzat un român că i-a ocupat apartamentul dintr-o fabrică din Area din via Asfodelo. Incidentul a fost adus la cunoștința autorităților de către CG, care a sunat imediat la poliție pentru a raporta presupusa ocupare ilegală a locuinței sale. Ulterior, s-a aflat că CG a suferit un infarct în timpul acestor evenimente.
Povestea lui C.G a stârnit un val de empatie și interes în rândul opiniei publice locale, ajungând până la urechile primarului din Alghero, care s-a prezentat la locuința acestuia pentru a-i oferi sprijin și solidaritate în această situație dificilă, relateză presa străină.
Românul acuzat de CG a răspuns la acuzații, afirmând că, în realitate, avea dreptul de a locui în apartament, argumentând că C.G i-ar fi închiriat acest spațiu. Astfel, conflictul dintre cei doi a escaladat, determinând intervenția autorităților pentru a soluționa disputa.
Surprinzător, investigațiile ulterioare au întors situația împotriva lui C.G. Italianul a fost acuzat de procuror de calomnie, fiind suspectat că a furnizat informații false și a acuzat în mod nejustificat românul de ocuparea ilegală a apartamentului său.
Proprietarul italian va fi audiat în fața autorităților în ședința programată pentru luna septembrie.
--------------------------------------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News