14 persoane au murit în prăbuşirea unui elicopter militar în timpul unui zbor de antrenament marţi în estul Azerbaidjanului, a anunţat serviciul de grăniceri al acestei ţări din Caucazul de sud, care deţinea aparatul. Aproape toate victimele sunt militari, se precizează într-un comunicat, adăugând că două persoane au supravieţuit şi sunt rănite, informează Reuters.
S-a deschis o anchetă pentru a se afla de ce s-a prăbuşit aparatul, potrivit aceloraşi surse. Incidentul are loc la două săptămâni după ciocniri mortale între Armenia şi Azerbaidjan care ameninţau să deraieze încetarea focului ce a pus capăt unui război între cele două ţări anul trecut, care a făcut peste 6.500 de morţi.
Ultimele lupte, care au făcut şase morţi de partea armeană şi şapte în Azerbaidjan, au încetat după o mediere a Rusiei.
Erevanul şi Baku îşi dispută de zeci de ani controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Populată în principal de armeni, această regiune muntoasă, susţinută de Erevan, a făcut secesiune faţă de Azerbaidjan odată cu căderea URSS, conducând la un prim război în anii 1990 ce a provocat moartea a 30.000 de persoane, transmite realitatea.net.
Un elicopter s-a prăbușit în landul Baden-Wuerttemberg. Cel puțin trei oameni au murit. Trei oameni au murit în luna octombrie, într-un accident de elicopter în landul Baden-Wuerttemberg, relatează dpa. Potrivit unui purtător de cuvânt, pentru moment nu se ştie dacă mai este vreo persoană care se afla în elicopter şi încă nu a fost găsită.
Anchetatorii încearcă să stabilească unde a decolat elicopterul de tipul Robinson R44. Odată ce se va afla acest lucru, cel mai probabil se va afla şi câte persoane se aflau la bord. Elicopterul s-a prăbuşit într-o pădure din Buchen, în apropierea frontierei dintre Hessa şi Bavaria. Cauza accidentului nu este clară.
Fragmente din epava elicopterului sunt împrăştiate pe sute de metri în mijlocul pădurii, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei de la faţa locului. El nu a reuşit să furnizeze nicio informaţie privind identitatea celor care au murit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News