Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un elev român, sportiv de performanţă, a murit după ce a căzut de la etaj, în Buzău
WhatsApp
Un elev de 14 ani, sportiv de performanţă, și-a pierdut viaţa la Buzău, după ce s-a prăbuşit de la etajul unei clădiri abandonate din centrul oraşului.

Băiatul, alături de alţi trei prieteni, ar fi urcat în imobil pentru a realiza mai multe selfie-uri, pe care voia să le posteze pe reţetele sociale. Din neatenţie, elevul s-a dezechilibrat şi a căzut de la mai bine de 20 de metri înălţime. Elevul de 14 ani se afla, miercuri seară, împreună cu trei prieteni. Ar fi ajuns în clădirea abandonată escaladând gardul. Zona nu este supravegheată şi de paznici. La un moment dat, cei patru tineri au ajuns la 20 de metri înălțime şi ar fi vrut să imortalizeze momentul cu un selfie. Elevul de 14 ani s-a dezechilibrat şi a căzut în curtea interioară. Prietenii lui au cerut imediat ajutorul medicilor de la Ambulanţă.

„La UPU a SJU Buzău a fost transportat un tânăr de 14 ani în stare foarte gravă, în comă profundă, după ce a suferit un politraumatism prin cădere de la înălţime. Având în vedere multiplele traumatisme suferite, băiatul a intrat în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare timp de o oră, însă fără succes, medicii declarând ulterior decesul”, a spus Adriana Bunila, purtător de cuvânt al SJU Buzău.

Clădirea dezafectată din centrul oraşului este proprietatea unui om de afaceri care vrea să o demoleze şi să construiască în locul ei una de birouri. Propietarul susţine că nu trebuia să asigure şi pază umană, pentru că în clădire nu sunt bunuri, iar imobilul urmează să fie demolat. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi vor să afle cum s-a produs nenorocirea.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel