Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un deputat rus sugerează că un ministru al Apărării din statele membre NATO ar putea fi răpit şi adus la Moscova
WhatsApp
Deputatul rus Oleg Morozov a sugerat că în viitor un ministru al Apărării din statele membre NATO, care va vizita Kievul pentru a se întâlni cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, ar putea fi răpit şi adus la Moscova, informează Reuters.

Rușii ar intenționa să afle de la acel minsitru ce ordine a primit Kievul din partea Occidentului.

Oleg Morozov, ales pentru prima dată în Parlamentul rus (Duma de Stat) în 1993 şi membru al Partidului Rusia Unită, partid majoritar, a declarat că furnizarea de arme occidentale Ucrainei reprezintă o ameninţare directă pentru Rusia, iar această situaţie ar putea determina Moscova să îşi revizuiască obiectivele militare.

”Ştiţi, poate că este un complot fantastic pe care l-am pregătit... acela că, în viitorul apropiat, la un moment dat, un ministru al Apărării al unei ţări NATO va merge cu trenul la Kiev pentru a discuta cu Zelenski”, a afirmat Morozov, luni, în cadrul emisiunii ”60 de minite” la televiziunea de stat Rossiya-1, potrivit Știrile PRO TV.

”Însă el nu ar ajunge acolo. Ci s-ar trezi undeva în Moscova”, a mai spus Morozov.

”Adică îi răpim?”, a întrebat zâmbind prezentatoarea Olga Skabeyeva, o mare susţinătoare a Kremlinului.

”Da. Şi apoi vom decide cine a dat ordinul şi cu ce scop, cine este responsabil pentru ce anume”, a continuat oficialul rus. Morozov.

 

„Există noi reguli în lume în prezent”

 

El a mai precizat că există noi reguli în lume în prezent şi a îndemnat ca toţi miniştrii Apărării ”care se adună la Kiev să îşi imagineze puţin cum ar fi să se trezească la Moscova”.

Numeroşi politicieni occidentali au vizitat Kievul cu scopul de a-şi exprima solidaritatea faţă de Ucraina, inclusiv secretarul american al Apărării Lloyd Austin, care a călătorit în capitala ucraineană în luna aprilie împreună cu secretarul de stat Antony Blinken.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel