Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un camion, cu destinația Franța, nu a fost lăsat să iasă din țară. După ce au verificat marfa, polițiștii au luat imediat măsuri
WhatsApp
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 23 de ani.  
Un camion, cu destinația Franța, nu a fost lăsat să iasă din țară. După ce au verificat marfa, polițiștii au luat imediat măsuri

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II și Sectorului Poliției de Frontieră Vărșand au depistat, ascunşi într-o autoutilitară, respectiv deplasându-se pe jos, douăzeci și trei de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 05.07.2023, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 23 de ani. Tânărul conducea o autoutilitară înmatriculată în România și se deplasa fără încărcătură pe ruta România – Franța.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, nouăsprezece cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, oamenii legii au stabilit că persoanele sunt cetățeni din diverse state (Bangladesh, India, Pakistan, Egipt și Siria), cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, intrați legal în România în baza documentelor personale.

 

Patru persoane se deplasau pe jos în zona de frontieră

 

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand au observat, în timpul desfășurării activităților specifice de supraveghere a frontierei de stat, la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. S-a procedat la deplasarea către locul unde se aflau cetățenii, iar deoarece aceștia nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduși la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Pakistan și Egipt, cu vârste cuprinse între 25 și 30 de ani, intrați legal în țara noastră.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, respectiv pe jos, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel