Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un bărbat și-a pierdut viața într-un incendiu în București. Alte patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital
WhatsApp
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o locuință din București. Un bărbat de 35 de ani a fost găsit mort în pod, iar doi copii, o femeie și un bărbat au ajuns la spital.
Un bărbat și-a pierdut viața, într-un incendiu în București. Alte patru persoane au ajuns la spital

Incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei case, cu flacără deschisă, pe o suprafață de circa 250 metri pătrați.

Au fost evacuate 4 persoane. Alte trei persoane - o femeie și doi copii - au ieșit singure. Acestea au fost transportate la Spitalul „Gr. Alexandrescu” de către un echipaj SMURD. Femeia avea arsuri la picior, iar copiii au fost expuși la fum.

De asemenea, a fost transportat la Spitalul Floreasca de un alt echipaj SMURD un bărbat cu arsuri de gradul 2 în zona latero-cervicală. În pod a fost identificat un bărbat, în vârstă de aproximativ 35 de ani, decedat. Incendiul a fost stins după ora 5.00.

Pentru gestionarea situației de urgență, s-a intervenit cu 12 autospeciale,  2 autoscări, o descarcerare, 2 SMURD, UTIM, Grupul Special de Salvatori. La ora 05.13 incendiu a fost lichidat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel