Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un bărbat român care şi-a dat dispărut copilul, sancţionat cu avertisment
WhatsApp
Un tulcean care şi-a dat dispărut copilul, în vârstă de opt ani, a fost sancţionat cu avertisment de poliţişti, din cauză că nu şi-a supravegheat copilul în timp ce acesta se juca, a anunţat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Publicitate

Bărbatul şi-a dat dispărut copilul vineri, în jurul orei 17.15, iar în urma sesizării toate patrulele de ordine publică aflate în teren au fost angrenate în activităţile de căutare a minorului.

"De asemenea, pentru gestionarea evenimentului, s-a constituit o echipă de cercetare, care s-a deplasat la locul dispariţiei, unde s-au efectuat verificări. În urma activităţilor de căutare, la scurt timp de la sesizare, minorul a fost identificat în apropierea locuinţei sale, din cartierul Vest, jucându-se împreună cu colegi de-ai săi. Din verificări a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu. Acesta a fost predat în siguranţă familiei", a precizat IPJ.

Sursa citată aminteşte că lipsa de supraveghere a minorului în vârstă de până la 16 ani, de către părinţi sau de către persoanele cărora le este încredinţat spre creştere şi educare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 100 la 500 de lei, conform Legii nr. 61/1991.

"Tatăl minorului a fost avertizat cu privire la necesitatea respectării obligaţiilor ce-i revin", adaugă sursa amintită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel