Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un bărbat din Tulcea a cerut sprijinul jandarmilor, după ce fiul său l-a strâns de gât
WhatsApp
Un bărbat din județul Tulcea a sunat la 112, pentru a-și reclama fiul. Bărbatul le-a spus jandarmilor că fiul său a încercat să-l strângă de gât. La rândul său, fiul le-a povestit jandarmilor că tatăl i-a agresat pe el și pe mama sa. Ambii bărbați sunt cercetați penal.    

Incidentul a avut loc luni seara, și a fost anunțat prin serviciul de urgență 112. Potrivit autorităților, jandarmii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat bărbatul reclamant, care a declarat faptul că, în momentul în care a venit acasă, l-a găsit pe fiul său gătind în bucătărie și observând că acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, i-a spus că nu ar trebui să consume alcool și că este timpul să-și găsească un loc de muncă. Tatăl a precizat faptul că fiul său l-a amenințat, după care l-a apucat cu ambele mâini și l-a strâns de gât. Bărbatul a reușit să se elibereze și a cerut sprijinul jandarmilor.

Fiul susține că agresorul a fost chiar tatăl care a sunat la 112. „Fiind întrebat de cele întâmplate, fiul bărbatului care a reclamat conflictul, în vârstă de 40 de ani, a declarat că a consumat 1 litru de alcool, iar tatăl lui a început să țipe și să-i reproșeze mai multe lucruri, lovindu-l cu pumnul în zona feței. Mama tânărului a intervenit pentru a aplana conflictul dintre cei doi, însă, a fost și ea lovită în zona capului de către soțul ei”, au povestit jandarmii. 

Cei trei implicați în scandal au declarat jandarmilor faptul că nu au nevoie de îngrijiri medicale. Bărbații vor fi cercetați penal pentru lovire sau alte violențe.

[citeste si]

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel