Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un bărbat care a furat 9 tone de motorină din Constanța, prins pe un aeroport din Franța
WhatsApp
Un bărbat care a furat aproape 9 tone de motorină, din mai multe depozite din Constanța, a fost prins pe un aeroport dn Franța.
Mașsini de poliție în fața unei secții din Franța

Un bărbat de 42 de ani, care avea emis pe numele său un mandat european de arestare de către Judecătoria Constanţa pentru furt calificat, a fost prins pe un aeroport din Franţa.

''În urma cooperării poliţieneşti internaţionale dintre Poliţia Română şi autorităţile din Franţa, a fost localizat un bărbat, de 42 de ani, care avea o semnalare INTERPOL introdusă de România. Acesta era urmărit internaţional şi avea emis un mandat european de arestare, de către Judecătoria Constanţa, din data de 4 septembrie 2024, pentru furt calificat'', informează sâmbătă IGPR.

În urma schimbului de informaţii între Biroul SIRENE România şi cel din Franţa, la data de 19 septembrie, în jurul orei 08,00, bărbatul a fost identificat într-un aeroport din Franţa, fiind interceptat şi condus la sediul Poliţiei de Frontieră Franceze, pentru punerea în executare a mandatului.

În fapt, bărbatul, în perioada 13 mai - 5 iunie, şi-ar fi însuşit pe nedrept peste 8.700 de litri de motorină, din vagoane şi depozite, din judeţul Constanţa.

La data de 25 iunie, Judecătoria Constanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.

Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională a informat instanţa emitentă a mandatului european de arestare, pentru a traduce şi transmite mandatul, iar în prezent sunt desfăşurate activităţi judiciare cu autoritatea judiciară din Franţa, pentru executarea mandatului european de arestare emis de România.

Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul ataşatului Afacerilor Interne al României în Franţa, ofiţerului de legătură canadian la Paris şi autorităţilor franceze.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel