Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un avion militar s-a prăbuşit: „La bordul aeronavei nu se aflau materiale nucleare” - VIDEO
WhatsApp
O aeronavă militară s-a prăbuşit miercuri în sudul Californiei, a declarat un purtător de cuvânt al marinei americane, relatează AFP.
Un avion militar s-a prăbuşit: „La bordul aeronavei nu se aflau materiale nucleare” - VIDEO

Nu au fost furnizate detalii cu privire la posibile victime ale accidentului, dar armata a negat informaţiile conform cărora aeronava transporta substanţe radioactive atunci când s-a prăbuşit în apropiere de Glamis, la 35 km de graniţa cu Mexicul.

 

 

 

„La bordul aeronavei nu se aflau materiale nucleare”

 

„Echipe de intervenţie militare şi civile sunt la faţa locului. Contrar zvonurilor de pe reţelele de socializare, la bordul aeronavei nu se aflau materiale nucleare”, a precizat purtătorul de cuvânt.

O bază aeriană marină se află în apropiere de locul accidentului, în Yuma, Arizona, şi deţine o serie de aeronave MV-22 Osprey cu decolare verticală.

Armata americană a suferit deja mai multe accidente care au implicat acest model de aeronavă, între care unul în care au fost ucise patru persoane în martie, în Norvegia, în cursul unui exerciţiu NATO.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel