Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un avion cu 62 de persoane la bord s-a prăbușit peste un cartier rezidențial din Brazilia
WhatsApp
Un avion în care se aflau 62 de persoane s-a prăbușit în Brazilia. 

Avionul de pasageri s-a prăbușit într-un complex rezidențial din orașul Vinhedo, în statul brazilian Sao Paulo. Reuters a primit confirmarea că nu există supraviețuitori,. 

Potrivit portalului G1, în zborul operat de compania Latam se aflau 58 de pasageri și patru membri ai echipajului.

Potrivit Voepass Linhas Aéreas, compania care deține aeronava operată de Latam, este vorba un avion de pasageri cu turbopropulsoare model ATR-72 cu o capacitate de 68 de pasageri.

Avionul prăbușit în Brazilia urma să aterizeze în doar câteva minute

 

Zborul a plecat din Cascavel ( statul Paraná) și se îndrepta spre Guarulhos (São Paulo). Poliția militară, pompierii și protecția civilă au trimis la fața locului numeroși salvatori și vehicule. Autoritățile nu au publicat încă lista pasagerilor, iar identitatea victimelor nu este cunoscut deocamdată.

Datele de pe portalul FlightRadar24 arată că avionul, care a decolat la ora locală 11.56, s-a prăbușit la 13.22. Cu un minut înainte de prăbușire, avionul se afla la o altitudine de 17.200 de picioare.

Ora estimată a sosirii în Guarulhos era ora 13.30, așadar accidentul s-a produs, prin urmare, în faza de aterizare. Numeroase videoclipuri publicate pe internet de locuitori – și analizate de mass-media – arată că avionul se prăbușește în regiunea deluroasă la câțiva kilometri de orașul Campinas și este imediat cuprins de flăcări.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel