Potrivit poliţiei din Republica Moldova, autobuzul se întorcea din România, iar, în timp se de alfa în mișcare, din motive necunoscute, a luat foc compartimentul motorului.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pompierii din raionul Hâncești au intervenit pentru a stinge un autocar de pe ruta Chișinău-București, care a luat foc pe traseul Chișinău-Leușeni. În momentul incendiului, în autobuz erau cinci pasageri. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 5:45.
La fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri. Angajații IGSU au reușit lichidarea completă a incendiului la ora 7:40.
Din fericire, în urma incendiului nicio persoană nu a avut de suferit, însă autobuzul a ars în totalitate. Şoferul nu consumase alcool, au transmis polițiștii. Pagubele și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite, relatează publika.md.
Un accident asemănător a avut loc la începutul lunii ianuarie în Austria.
Un autocar la bordul căruia călătoreau 13 români a luat foc în seara zilei de marți, 4 ianuarie 2022, pe Autostrada de Vest (A1) din Austria, în dreptul localității Kirchstetten din districtul Pölten-Land.
Incendiul a izbucnit în timpul călătoriei din motive necunoscute și, potrivit poliției, șoferul român a putut parca vehiculul pe banda de urgență a zonei de service Kesselhof. Cei 13 români au reușit să iasă din mașină la timp. Nu au existat răniți.
În autobuzul românesc se aflau doi șoferi și unsprezece pasageri, a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de poliție de stat din Austria Inferioară. Incendiul s-a extins rapid, astfel că vehiculul era cuprins de flăcări la sosirea pompierilor.
Autobuzul a fost distrus de flăcări și a trebuit, printre altele, tractat. O bandă de autostradă a fost închisă în timpul lucrărilor. În total, patru pompieri au stins flăcările, scrie krone.at.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News