Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Un AUTOBUZ plin cu ROMÂNI, implicat într-un ACCIDENT. O mamă și un copil de 6 ani, de URGENȚĂ la SPITAL
WhatsApp
Un autobuz cu 14 călători a lovit marți, în comuna Brebu din județul Prahova, o mașină parcată, după ce a avut probleme cu o roată. O femeie și un copil care urmau să urce în mașina lovită au ajuns la spital.
O româncă de 49 de ani și-a pierdut viața într-un grav accident de autobuz în Verona. Lăcrămioara a fost singura victimă / Foto ARHIVĂ - GENERIC

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că pompierii au intervenit pentru asigurarea zonei în urma unui accident rutier produs în comuna Brebu. Aici, un autobuz cu 14 călători a lovit o mașină parcată în fața unui depozit de materiale de construcții, conform Mediafax.

Două persoane, o mamă și un copil de 6 ani, care urmau să urce în mașină, au fost rănite și transportate la Centrul de Primiri Urgențe Câmpina.

Reprezentanții Ambulanței Prahova au declarat că femeia are 34 de ani și a suferit răni la burtă și un picior, iar copilul de 6 ani a fost lovit la picioare.

Potrivit Poliției Prahova, accidentul s-a produs pe DJ 214. În autobuz se aflau 14 călători, care au coborât imediat după impact și au fost preluați de alt vehicul.

„Se pare că autobuzul ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul unei defecțiuni la o anvelopă și ar fi acroșat un autoturism parcat, lângă care se aflau două persoane", spun polițiștii prahoveni.

Autobuzul făcea curse regulate Brebu-Câmpina, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel