Miercuri, cu ocazia discursului său privind starea Uniunii, președinta Ursula von der Leyen a anunțat că UE va avea un plan cincinal pentru eliminarea rasismului: „Progresele pe care le-am făcut în ceea ce privește combaterea rasismului și a urii sunt fragile – în aceste domenii, progresele se obțin cu multă trudă, dar se pierd ușor. Așadar acum a sosit momentul să trecem de la cuvinte la fapte. Acum este momentul să construim o Uniune cu adevărat antirasistă, nu numai condamnând rasismul, ci și acționând în consecință. Comisia va prezenta un plan de acțiune pentru a începe să transpună acest deziderat în realitate”, a declarat Ursula von der Leyen.
Printre altele, Comisia se va asigura că statele membre pun în aplicare pe deplin legislația UE relevantă și va consolida în continuare cadrul juridic, dacă este necesar. Consolidarea ar putea viza în special domeniile în care nu există reglementări în materie de nediscriminare, cum ar fi activitatea de asigurare a respectării legii.
De asemenea, Comisia invită statele membre să facă uz cât mai mult de instrumentele pe care le au la dispoziție, în special de finanțarea disponibilă în cadrul următorului buget pe termen lung al UE și al instrumentului Next Generation EU. Planul de acțiune reunește actori de la toate nivelurile pentru a combate cu mai multă eficacitate rasismul din Europa, inclusiv prin adoptarea unor planuri naționale în acest domeniu.
Discriminarea pe motive de origine rasială sau etnică este interzisă în UE. Cu toate acestea, aceste forme de discriminare încă există în societate și mai mult de jumătate dintre europeni consideră că discriminarea este larg răspândită în țara în care trăiesc. Potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), 45 % din persoanele de origine nord-africană, 41 % din populația romă și 39 % din persoanele de origine africană subsahariană s-au confruntat cu astfel de discriminări. 11 % dintre evrei s-au simțit discriminați din cauza faptului că sunt evrei,relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News