Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ucraina. 87 de persoane au murit în urma unui atac aerian. Zelenski cere sancțiuni maxime împotriva Rusiei
WhatsApp
87 de persoane au fost ucise săptămâna trecută într-un atac aerian rusesc în orașul Desna, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Aceasta pare a fi cea mai mare pierdere de vieți omenești a Ucrainei într-un singur atac, anunță Reuters.

În ziua atacului, un purtător de cuvânt al armatei din Rusia a declarat că rachete de înaltă precizie și cu rază lungă de acțiune au lovit forțele de rezervă ucrainene la un centru de antrenament de lângă Desna, în regiunea nordică Cernihov.

Volodimir Zelenski nu a spus dacă victimele atacului de la Desna erau militari sau civili. În apropierea orașului există o cazarmă militară și o bază de antrenament.

„Astăzi am finalizat lucrările la Desna. În Desna, sub dărâmături, au fost 87 de victime. 87 de cadavre", a declarat Zelenskiy luni, în timpul unei alocuțiuni prin videoconferință la reuniunea liderilor mondiali de la Davos.

 

Autoritățile ucrainene declaraseră săptămâna trecută că opt persoane au fost ucise în atac

 

În timpul războiului, au mai fost și alte atacuri cu victime numeroase. Cel puțin 52 de persoane au fost ucise într-o gară din orașul ucrainean Kramatorsk în aprilie.

Autoritățile ucrainene au mai spus că estimează că sute de persoane au fost prinse sub dărâmăturile unui teatru din Mariupol în urma unui bombardament în luna martie. Un bilanț al victimelor nu a fost prezentat.

 

Zelenski îndeamnă la sancțiuni maxime împotriva Rusiei

 

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a îndemnat luni, în cadrul discursului ținut prin videoconferință în fața participanților la Forumul Economic Mondial, la sancțiuni maxime împotriva Rusiei.

În fața participanților la Forumul Economic Mondial, Volodimir Zelenski a solicitat impunerea de „sancțiuni maxime” împotriva Rusiei, potrivit BBC.

Numai asta va împiedica Rusia, și orice altă țară, să lanseze un război neprovocat împotriva vecinului său, spune el. Președintele ucrainean a mai spus că în prezent nu există astfel de sancțiuni.

El a prezentat măsurile care, în opinia sa, ar trebui să fie aplicate. Printre acestea se numără un embargo total asupra petrolului rusesc, interzicerea accesului tuturor băncilor rusești la sistemele globale și interzicerea comerțului cu Rusia.

Zelenski a mai spus că lumea nu poate fi condusă prin „forță brută”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel