Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turiștii români, cele mai multe infectări cu Covid-19 în Grecia
WhatsApp
În cele două luni de când au deschis graniţele, 88 de turişti din România au fost depistaţi cu COVID 19 pe teritoriul elen. Conducem în bilanţul cazurilor importate, iar după noi, la mare depărtare, sunt bulgarii şi sârbii. În încercarea de a opri răspândirea virusului, grecii introduc noi restricţii în Halkidiki şi insula Mykonos. 
Foto ILUSTRATIV

Creşte numărul de cazuri de coronavirus în Grecia. Bilanţul a ajuns şi la 269 de infectări pe zi, cifră care nu a mai fost raportată din timpul carantinei.

Turiştii români sunt responsabili pentru cele mai multe infectări de peste graniţe. Iar la mică diferenţă în clasament, cu peste 80 de cazuri, sunt bulgarii şi sârbi. Dar nu străinii ar trebui arătaţi cu degetul.

„Ca şi la noi: petreceri, nunţi, botezuri, cumetrii. Ar fi şi culmea, având în vedere că cel puţin Balcanii intră în ţară numai cu test. Iar celor din Spania, Italia şi Franţa le fac testele la aeroport”, spune Edi Bică, patron agenţie de turism Grecia, potrivit Observator.

Restricţiile de călătorie şi teama de virus au redus numărul de turişti cu aproximativ 70%. Printre antreprenorii care au fost nevoiţi să pună lacătul pe uşa afacerilor sunt şi mulţi români.

„Nimic nu merge! Nu sunt clienţi. Mai ales că se aude că România este o zonă roşie, iar fiind românesc restaurantul, nu vin grecii”, declară Ionuţ, patronul unui restaurant din Atena.

 

Masca va deveni obligatorie în toate spaţiile aglomerate

 

Numărul ridicat de infectări a oprit distracţia din Mykonos şi Halkidiki. Începând de mâine, toate petrecerile, evenimentele, târgurile şi ceremoniile religioase vor fi interzise până la sfârşitul lunii. Iar la terase nu vor putea sta mai mult de patru persoane la o masă, decât dacă fac parte din aceeaşi familie.

Masca va deveni obligatorie în toate spaţiile aglomerate.

În plus, grecii le oferă acum posibilitatea turiştilor care se întorc din insulele elene să se testeze în portul Pireu: "Este o soluţie bună pentru a avea grijă de mine şi de a-i face pe ceilalţi să se simtă în siguranţă".

Şi în Vestul Europei, situaţia epidelomiologica se agravează. Germania a raportat azi 1.700 de cazuri, cel mai mare bilanţ din aprilie. Iar Franţa şi Spania au înregistrat peste 3.700 de cazuri în ultimele 24 de ore.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel