Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia trimite 13 tone de flori în Marea Britanie pentru funeraliile reginei
WhatsApp
Compania Turkish Airlines transportă 13 tone de flori ce vor fi folosite în ceremoniile funebre organizate pentru regina Elisabeta a II-a, conform unui comunicat al companiei aeriene, transmite joi DPA.

Avioanele transportă peste 500.000 de buchete comandate de florari din Marea Britanie, iar ultimul transport este programat pentru ziua de vineri, conform unui purtător de cuvânt al companiei.

Iniţial florarii din Marea Britanie au solicitat 18 tone de flori dar crescătorii din Turcia nu au putut aduna decât 13 tone, din cauză că au trebuit să onoreze şi alte comenzi.

 

Turcia va fi reprezentată la funeraliil



Cultivvatorii de flori din oraşele mediteraneene Antalya şi Isparta au înregistrat o creştere record a cererii de flori de 90% după moartea reginei, survenită la 8 septembrie.

Turcia va fi reprezentată la funeraliile din 19 septembrie de la Londra de ministrul de externe Mevlüt Çavusoglu, mai notează DPA.

 

Regina Elisabeta a Marii Britanii a murit

 

Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, a anunțat Palatul Buckingham într-un mesaj în care precizează că urmează să fie anunțate detaliile despre înmormântarea Majestății Sale. În fotografie este ultima imagine cu Regina în viață, la primirea noului premier al Marii Britanii. 

Starea Reginei a început să se deterioreze la începutul zilei, medicii anunțând familia să ajungă cât mai repede să o vadă, aceasta fiind sub supraveghere constantă. Regina Elisabeta a II-a s-a stins însă din viață, lăsând în urma ei o întreagă familie, fii, fiice, nepoți și strănepoți îndurerați. 

Odată cu moartea ei, fiul ei cel mare, Charles, fostul Prinț de Wales, va conduce țara în doliu, în calitate de nou rege și șef de stat pentru 14 regate din Commonwealth.

Într-o declarație, Palatul Buckingham a spus "Regina a murit în mod pașnic la Balmoral în această după-amiază. Regele și regina consort vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine".

Nu doar familia este devastată de pierdere, cât și cunoscuții Reginei și poporul său iubit, adunat încă de dimineață la palatul Balmoral, locul de suflet al Majestății Sale. Chiar și vremea, ploioasă pare că exprima sentimentele de regret ale monarhului și ale tuturor oamenilor care i-au fost alături în ultimele clipe.

Continuă știrea..

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp

TOP CELE MAI CITITE STIRI

Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Crossuri parteneri
DCMedical.ro
30 noi 2022, 11:34
DCNews.ro
01 dec 2022, 15:27
Spectacola.ro
01 dec 2022, 13:56
DCBusiness.ro
01 dec 2022, 13:37
DCBusiness.ro
01 dec 2022, 13:37
RadioDCNews.ro
13 noi 2022, 20:54
DefenseRomania.ro
17 noi 2022, 16:19
DefenseRomania.ro
17 noi 2022, 16:19
DCMedical.ro
30 noi 2022, 11:34
RadioDCNews.ro
13 noi 2022, 20:54
Spectacola.ro
01 dec 2022, 13:56
DCNews.ro
01 dec 2022, 15:27
Astrosens.ro
29 noi 2022, 16:15
Astrosens.ro
29 noi 2022, 16:15