Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Turcia anunţă carantină totală din 31 decembrie până pe 4 ianuarie
WhatsApp
Turcia va impune o carantină totală de patru zile începând din 31 decembrie pentru a stopa răspândirea coronavirusului, a anunţat luni preşedintele Recep Tayyip Erdogan, conform DPA şi EFE. 

O interdicţie de circulaţie la nivel naţional urmează să înceapă la 21:00 (18:00 GMT) în ajunul Anului Nou şi să se încheie la 5:00 pe 4 ianuarie, a spus Erdogan după o şedinţă a cabinetului.

În acest timp, oamenii vor trebui să rămână acasă, până acum nefiind furnizate informaţii cu privire la posibilele excepţii. În timpul recentelor interdicţii de circulaţie, magazinele şi supermarketurile au rămas deschise, în timp ce restaurantele şi cafenelele au fost închise.

Anunţul vine în momentul în care Turcia a raportat cel mai mare număr zilnic de decese asociate COVID-19.

Ministrul Sănătăţii Fahrettin Koca a declarat că 229 de persoane au murit şi 29.617 de cazuri noi au fost raportate în ultimele 24 de ore.

Măsurile au fost deja înăsprite la începutul lunii decembrie, cu interdicţii de circulaţie de weekend, în timp ce de luni până vineri nu se poate circula între orele 21:00 şi 05:00.

Asociaţia Medicală Turcă (TTB), care a exprimat îndoieli cu privire la datele despre coronavirus comunicate de guvern, a avertizat că spitalele de stat se află la capacitate maximă, cu unităţi de terapie intensivă supraaglomerate.

Turcia, care are o populaţie de 83 de milioane, a raportat până acum un total de 1,86 milioane de infecţii şi 16.646 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel