Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, incendiul a izbucnit la locomotiva trenului IR 12346-1, care se deplasează pe relația București – Curtici – Viena, pe magistrala de cale ferată 300, la kilometrul feroviar 380+300 de metri, în zona stației CF Crăciunelu de Jos, județul Alba.
Nu au fost înregistrate victime, dar traficul feroviar în zonă este blocat.
La fața locului au intervenit pompierii din Blaj. Potrivit ISU Alba, din primele informații, incendiul se manifesta cu degajări de fum, fără flacără vizibilă.
În tren se aflau aproximativ 100 de călători, care s-au autoevacuat.
ISU Alba anunță că incendiul a fost lichidat, iar o altă locomotivă va prelua garnitura pentru a transporta călătorii spre destinație, relatează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News