Până la remedierea problemei tehnice, traficul feroviar este blocat. Nu au fost victime, precizează sursa citată. Cele cinci vagoane dintr-un tren de marfă, care a deraiat, aparţin unui operator privat. Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate, operatorii de transport feroviar de călători vor stabili rutele deviate, pentru a menţine operaţională circulaţia pe căile ferate spre şi dinspre litoral. Compania precizează că a trimis în teren echipele de intervenţie, pentru stabilirea soluţiilor necesare remedierii avariilor şi aşteaptă evaluarea pagubelor, precum şi estimarea duratei lucrărilor.
“Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că magistrala București – Constanța este blocată la intrare în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza deraierii a cinci vagoane din compunerea unui tren de marfă, care aparține operatorului ROFERSPED. Din compunerea trenului de marfă, care circula în relația Constanța Port – Lehliu, la ieșire din stația CF Fetești au deraiat 5 din cele 40 de vagoane ale garniturii, ambele fire de circulație fiind avariate în urma deraierii. Menționăm faptul că, pentru menținerea și asigurarea continuității circulației feroviare pe Magistrala București – Constanța, operatorii de transport feroviar de călători vor stabili rutele deviate pentru a menține operational traficul feroviar spre și dinspre litoral.
Precizăm faptul că, CFR SA a trimis în teren echipele de intervenție pentru stabilirea soluțiilor necesare remedierii avariilor. De asemenea, conducerea companiei așteaptă evaluarea pagubelor și estimarea duratei lucrărilor. Vom reveni cu detalii imediat ce datele din teren vor creiona întregul tablou. Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulația trenurilor spre și dinspre Litora, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanții operatorului de marfă și va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe șină a vagoanelor și restabilirea circulației pe Magistrala 800”, a transmis CFR SA.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News