În urmă cu o săptămână, anchetatorii din Giurgiu au făcut publică identitatea femeii care a fost ucisă şi incendiată pe marginea DN 6.
Victima este Mihaela-Sabina Mircea, în vârstă de 32 de ani, domiciliată în Orașul Buftea, județul Ilfov. Femeia era mama unui copil.
Polițiștii au găsit-o în baza de date, după ce a fost obținută o amprentă. Este vorba despre o persoană care a avut probleme cu poliția în străinătate.
Polițiștii au descins într-o locuință din Pantelimon, unde aceasta a locuit mult timp cu fostul ei concubin, însă acolo au aflat că bărbatul, un cetățean arab, era plecat din România de cinci luni.
Dacă iniţial s-au rezumat să spună doar că au identificat victima, fără să spună cum se numeşte şi de unde provine, afirmând că nu a fost dată niciodată dispărută, doar câteva ore mai târziu, procurorii de la Giurgiu au venit cu date suplimentare. Ei au afirmat că este vorba despre o femeie în vârstă de 32 de ani, care oficial ar fi locuit la Buftea, că ar fi fost mama unui copil şi, mai ales, că ar fi fost identificată cu ajutorul criminaliştilor, dar şi cu ajutorul medicului legist, asta pentru că, în ciuda stării avansate de carbonizare, specialiştii au reuşit să preleve probe, şi, mai ales, să le compare cu datele deja existente în bazele Inspectoratului General al Poliţiei.
Acolo au găsit amprentele femeii şi au ajuns la concluzia, fără echivoc, pe baza unor dovezi ştiinţifice, că este vorba despre această femeie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News