După ce l-au sechestrat pe tânărul de 18 ani, cei trei i-au cerut 1.500 de lei, pentru plata daunelor pe care le-a provocat. Unul dintre cei trei a fost prins în flagrant în timp ce primea o parte din banii solicitaţi.
“Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în seara zilei de 4 noiembrie a.c., un bărbat de 18 ani, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Iedera, ar fi provocat distrugeri unui autoturism ce aparţine unui bărbat de 22 de ani. Ulterior, tânărul de 18 ani ar fi fost agresat fizic de bărbatul de 22 de ani şi de un alt bărbat de 20 de ani. Totodată, cei doi l-ar fi condus pe tânărul de 18 ani la o locuinţă din municipiul Moreni, unde l-ar fi lipsit de libertate şi ar fi solicitat să primească 1.500 de lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor provocate. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la comiterea faptelor ar mai fi participat şi un alt bărbat de 20 de ani”, informează, marţi, Poliţia Judeţeană Dâmboviţa, într-un comunicat de presă.
Luni, bărbatul al cărui autoturism a fost avariat de tânăr a fost prins în flagrant, în timp ce primea o parte din suma cerută drept despăgubire. În aceeaşi zi, şi ceilalţi doi tineri care au participat alături de acesta la agresarea şi sechestrarea tânărului de 18 ani au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Ei sunt acuzaţi de şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi lovire sau alte violenţe. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni urmează să decidă dacă vor lua faţă de cei trei şi alte măsuri preventive.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea a trei inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat. Potrivit anchetatorilor, aceștia introduceau în ţară droguri de risc.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial al județului Dâmboviţa au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a trei inculpaţi. Aceștia sunt acuzați de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat. Totodată, aceștia ar fi introdus în ţară droguri de risc, fiind acuzași și de trafic de droguri de risc, se arată într-un comunicat al DIICOT, transmis în această dimineață, vineri, 5 noiembrie.
Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie-noiembrie 2021, cei trei au transportat pe ruta Spania-România droguri de risc. Aceștia utilizau atât mijloacele de transport, cât şi diferite societăţi de curierat pentru a transporta drogurile. Ulterior, cei trei inculpați vindeau drogurile în România către diverşi consumatori.
"La data de 04.11.2021, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa au efectuat o acţiune de prindere în flagrant a liderului grupării, în timp ce deţinea la domiciliul său cantitatea de 10 kilograme de cannabis", precizează procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), potrivit Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News