Publicitate
Incidentul s-a petrecut la începutul lunii februarie, atunci când cei trei bărbați au încercat să dea o spargere la magazinul de bijuterii Gijsemberg din Herentals.
Românii au vrut să pătrundă în magazinul de bijuterii printr-o gaură făcută într-un perete, însă au fost surprinși de proprietar.
Cei trei au fost condamnați la 1 an și 8 luni de închisoare fiecare.
Potrivit publicației belgiene Nieuwsblad, bijutierul Dirk Gijsemberg, patronul magazinului cu același din localitatea Herentals, a fost trezit pe 6 februarie, la ora 1.45, de zgomot provenit din clădirea de lângă el. Presupunând că ceva nu era în regulă a anunțat imediat poliția. Temerile lui au fost justificate, întrucât echipajele de poliție sosite la fața locului au constatat că spărgătorii făceau o gaură în peretele dintre clădirea goală și magazinul de bijuterii. Jaful amintește de scenariile unor filme cu spărgători de bănci care deseori sparg podelele sau pereții obiectivelor vizate.
La vederea oamenilor legii, infractorii au fugit imediat pe acoperișurile unei școli.
Dumitru-Sorin P. (37 ani) a fost surprins pe terenul de joacă. Avea la el o lanternă, o șurubelniță și alte echipamente pentru spargeri.
"Colegul" său, Ionuț-Bogdan C. (39 de ani) s-a ascuns pe acoperiș, dar a putut fi luat de acolo cu ajutorul pompierilor. În dimineața următoare, polițiștii au reușit să-l aresteze pe cel de-al treilea inculpat, Teodor B. (33 de ani), într-un Volkswagen Golf cu numere românești parcat pe strada Augustijnenlaan din Herentals. Polițiștii au descoperit mașina în locul respectiv și i-au pus un dispozitiv de blocare a roților.
În timpul procesului, românii au declarat în fața magistraților că erau în trecere doar și nu avea bani să se întoarcă acasă, motiv pentru care s-au gândit să jefuiască bijuteria.
Marți, 28 iunie, Tribunalul Penal din Turnhout i-a condamnat pe cei trei bărbați la o pedeapsă efectivă de douăzeci de luni de închisoare fiecare.
Şase persoane, între care un român, au fost arestate în cadrul anchetei privind furtul din locuinţa în care era cazat internaţionalul italian Marco Verratti, jucătorul echipei de fotbal Paris Saint-Germain, la Ibiza, au anunţat, joi, surse din anchetă, citate de AFP.
Două persoane au fost reţinute în portul din Denia (estul Spaniei), iar alte patru au fost arestate la Malaga (sud), au precizat surse ale poliţiei, fără a oferi alte detalii.
Conform presei spaniole, patru din cei şase suspecţi reţinuţi sunt albanezi, iar ceilalţi sunt un spaniol şi un român, care ar fi constituiţi într-o bandă organizată specializată în furturi.
De asemenea, conform presei, poliţia spaniolă a recuperat o mare parte din bunurile furate, estimate la circa 3 milioane euro.
Garda civilă spaniolă anunţase marţi că investighează furtul unei mari sume de bani şi al unor bijuterii care aparţineau fotbalistul italian Marco Verratti din casa în care îşi petrece vacanţa în această vară la Ibiza.
Potrivit publicaţiei Diario de Ibiza, casa luată în vizor de hoţi este situată în zona Cala Jondal şi aparţine fostului fotbalist brazilian şi actual preşedinte al clubului Real Valladolid, Ronaldo Nazario de Lima.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News