Pentru Alex, un adolescent de 16 ani, și cele două surori mai mici, de 15, și respectiv, 12 ani, din județul Iași, sunt îndurerați după pierderea celei care le-a dat viață. După 11 zile de luptă cu virusul, femeia, de doar 38 de ani, s-a stins. Vestea i-a bulversat pe copii. Încă se mai gândesc că poate vaccinul ar fi salvat-o.
"Nu se merită! E doar un vaccin. Nu se merită ca un vaccin să ruineze ceva atât de frumos. Adică este o familie, familia e pe primul loc și așa o să fie întotdeauna. Așa că vaccinul e doar o injecție, nu e altceva. Nici măcar n-am apucat să-mi iau la revedere de la ea sau rămas bun... Dacă ar fost vaccinată, da, cred că ar fi fost mai bine. Cred că ar mai fi putut trăi", povestește adolescentul.
Pentru că era la școală, la Iași, atunci când mama s-a îmbolnăvit, Alex a fost singurul din familie, care a putut merge la înmormântare. Surorile lui însă nu au avut posibilitatea. "Eram în carantină, nu ne-a dat voie să mergem la înmormântare, măcar să fim prezente. Aș fi vrut să mă vadă și ea mare și să vadă ce fată mare are și cu un viitor", spune Andreea.
Cei trei copii sunt acum sprijiniți să meargă la școală de preotul Dan Damaschin și sociația Glasul Vieții. Le-a oferit cazare și tot sprijinul de care au nevoie. Tatăl lor nu și-a revenit după decesul femeii și nu poate avea grijă de ei. "După decesul mamei, tata a intrat într-o depresie, noi de asemenea am intrat într-o depresie și a fost mai greu de remediat", mai adaugă Alexandru, potrivit Digi24.ro.
România a înregistrat, ieri, 10.196 cazuri noi de COVID și 449 decese. Dintre bolnavii internați în spitale, 1.890 sunt la ATI, 34 fiind copii. Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.676.293 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.785 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.441.340 de pacienți au fost declarați vindecați.
Ieri, 3 octombrie, au fost înregistrate 10.196 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 149 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.313 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 49.115 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.11.2021 (10:00) – 03.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 451 de decese (221 bărbați și 230 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 451 de decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 5 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 42 la categoria de vârstă 50-59 ani, 103 la categoria de vârstă 60-69 ani, 160 la categoria de vârstă 70-79 ani și 124 la categoria de vârstă peste 80 ani.
417 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 22 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Dolj și Harghita, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 449 decese.
Din totalul de 451 de pacienți decedați, 411 erau nevaccinați și 40 vaccinați. Cei 40 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 39 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News