Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trei femei care au aterizat în Italia cu 400.000 de euro asupra lor, lăsate de polițiști fără toți banii
WhatsApp
Polițiștii italieni au confiscat aproape o jumătate de milion de euro de la trei femei care au aterizat pe aeroportul Malpensa din Milano. 

Trei femei care au aterizat joi, 13 aprilie, pe aeroportul Malpensa din Milano, s-au ales cu o pagubă de sute de mii de euro după ce au încercat să intre în Italia cu o sumă uriașă de bani fără să o declare.

Cele trei femei care veneau din Jakarta, Indonezia, au fost depistate de agenții vamali și militarii de la Garda de Finanțe cu un total de 430.000 de euro asupra lor, transmite agenția italiană de presă ANSA.

La întrebarea dacă au de declarat sume de bani, titluri de stat sau alte mărfuri, pasagerele au dat un răspuns un negativ.

Cu toate acestea, oamenii legii au verificat bagajele lor și au găsit bani ascunși în valize sub formă de bancnote de 100 și 500 de euro, precum și sub formă de franci elvețieni, o mică parte.

Garda de Finanțe a fost astfel nevoită să pună sub sechestru jumătate din suma nedeclarată care depășește 10.000 de euro (limita maximă admisă fără a fi declarată), pentru un total de circa 200.000 de euro, mai arată sursa citată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel