Sabin s-a întors din Germania pe 7 martie, a stat în izolare la domiciliu, fiind considerat un posibil suspect de infectare cu coronavirus. Sâmbătă, 28 martie, tânărul a fost transportat la Spitalul Vălenii de Munte, acolo unde a fost consultat și apoi trimis acasă, pe jos, cu o rețetă de calmante. A doua zi, pe 29 martie, Sabin s-a simțit tot mai rău și a sunat, din nou, la 112. A fost transportat la același spital din Vălenii de Munte, iar apoi a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. La UPU, tânărul a completat chestionarul obligatoriu în această perioadă, moment în care a intrat în evidența medicilor ca fiind suspect de coronavirus, chiar dacă avea aproape o lună de când se întorsese din Germania.
După ce a fost supus unor investigații medicale, medicul a descoperit că Sabin avea hernie ombilicală.
„Medicul care l-a consultat i-a spus fiului meu că trebuie operat de urgență, însă, potrivit protocolului, la spitalul județean nu se mai fac intervenții chirurgicale. Copilul meu a fost trimis la spitalul CFR, unde a rămas internat până a doua zi (n.r. luni, 30 martie) când a fost trimis cu ambulanța la Spitalul Municipal Câmpina. Aici, medicul de gardă nici măcar nu l-a lăsat să coboare din ambulanță și, după un scurt consult, l-a trimis înapoi la CFR”, a declarat Marian Ciurcă, tatăl lui Sabin.
Starea lui Sabin s-a înrăutățit, iar marți, 31 martie, a fost transferat de la spitalul CFR la spitalul din Câmpina.
În dimineața de 2 aprilie, Sabin, tatăl unei fetițe de numai o lună, s-a stins din viață.
„Copilul meu avea încă de duminică diagnosticul pus de la medicul chirurg de la județean de hernie ombilicală și, în loc să-l opereze de urgență, la Câmpina i-au dat doar niște medicamente. În această dimineață , la ora 9,30 m-au sunat de la spital să-mi spună că a murit. Am crezut că îmi pică cerul în cap. Copilul meu avea 25 de ani și a lăsat orfană o fetiță de o lună!
După ce a murit Sabin a venit și rezultatul testului de la Matei Balș pentru coronavirus: era negativ! Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva au așteptat să vadă dacă are sau nu virusul ca să-l opereze?! Ei bine, au aflat prea târziu, iar Sabin al meu a murit cu zile!”, a mai declarat tatăl lui Sabin.
În cazul „Ciurcă” au fost deschise trei anchete, una administrativă, derulată de Direcţia de Sănătate Prahova, una medicală făcută de Colegiul Medicilor şi una penală coordonată de Parchetul Curţii de Apel Ploieşti.
La două luni de la moartea tânărului, niciunul dintre medicii implicaţi nu a fost incriminat, informează Adevărul. Curtea de Apel Ploieşti a deschis dosar penal şi face cercetări pentru omor din culpă şi neglijenţă sau abuz în serviciu. Ancheta este deocamdată „in rem”, adică se cercetează faptele nu persoanele care le-au comis.
Potrivit unor surse medicale niciunul dintre medicii care au avut legătură cu pacientul Ciurcă nu a fost chemat pentru audieri la Parchet. Au fost audiate doar rudele bărbatului.
Cea de-a doua anchetă, realizată de Colegiul Medicilor, este în faza „de cercetare, se adună documente”, potrivit afirmaţiilor Simonei Schnellbach, directorul acestei instituţii. Ancheta procurorilor este strâns legată de cea a Colegiului Medicilor, raportul specialiştilor fiind unul relevant pentru inculparea sau nu a doctorilor.
Singura instituţie care a reuşit performanţa să finalizeze ancheta administrativă este Direcţia de Sănătate Publică Prahova. Două din cele cinci spitale pe unde a fost plimbat Sabin au fost sancţionate cu amenda maximă prevăzută de lege în valoare de 20.000 de lei. Ceea ce se ştie mai puţin este că unităţile medicale au plătit jumătate din valoarea minimă a amenzii, adică 5000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News