Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Trecutul criminalului de la Caracal. Unde a lucrat Gheorghe Dincă
WhatsApp
Gheorghe Dincă, autorul crimelor de la Caracal, a fost angajat al Spitalului Municipal din Caracal, unde a lucrat ca geamgiu timp de opt ani. Oamenii care l-au cunoscut au spus despre el că „era un om de treabă”, dar dezordonat.
Sursa foto: captură Antena 3

Directorul Spitalului Municipal Caracal, Marian Mitroi, a declarat că Gheorghe Dincă a fost angajat al unităţii sanitare pe care o conduce între anii 1984-1992. Lucra ca geamgiu şi şi-a dat demisia ca să plece la muncă în străinătate.

„A lucrat între 1984-1992. Acum 27 de ani. Era geamgiu, se ocupa cu schimbarea geamurilor şi montarea lor. Pe vremea aceea nu erau termopane. Eu nu l-am prins", a declarat Mitroi.

Potrivit acestuia, în spital au mai rămas puţini angajaţi care au lucrat cu Gheorghe Dincă.

„Foarte puţini sunt cei care l-au prins. Au zis că era un om de treabă, îşi făcea treaba. Când a venit din Italia şi-a deschis un service auto şi au fost la el şi au fost mulţumiţi. Alţii zic că aceeaşi mizerie era ca şi acum la el, că nu era ordonat nici atunci", a spus directorul Spitalului Municipal Caracal.

Dincă şi-a recunoscut duminică faptele şi a spus că a ars cele două cadavre.

Luiza Melencu (18 ani) a dispărut în luna aprilie 2019, după ce a luat o maşină de ocazie. În acelaşi mod a dispărut Alexandra Măceşanu (15 ani). Suspectul a fost identificat abia vineri, după ce Alexandra a sunat de 3 ori la 112 pentru a-şi anunţa răpirea, conform Mediafax.ro.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Social Vezi toate articolele
pixel