Potrivit unui comunicat, în urma unor controale efectuate la PTF Borş I, împreună cu poliţişti din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş, cu specialişti din cadrul Serviciului Arme Explozibili Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bihor şi specialişti din cadrul DRAF 6 ANAF Oradea, au fost identificate 46 colete de textile uzate pentru reciclare în cantitate de 2.300 kilograme, 23 maşini pentru tăiat şi două standuri metalice, expediate din Belgia către o societate din judeţul Bihor, printr-un transport.
Administratorul societăţii identificate a declarat că a introdus în ţară aceste deşeuri cu scopul de a le valorifica, fără a deţine nici un fel de instalaţie sau alte dotări pentru valorificarea acestor categorii de deşeuri şi nici punct de lucru declarat.
„Ca urmare a constatărilor de mai sus, Garda de Mediu Bihor a sesizat organele de urmărire penală în vederea constatării existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, precum şi stablirea persoanelor vinovate de săvârşirea acesteia, conform prevederilor OUG 195/2005 - privind protecţia mediului, conform Legii 211/2011 - privind regimul deşeurilor şi a Legii 101/2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului", se arată în comunicat.
Totodată, sursa precizează că s-a dispus sistarea introducerii în ţară de deşeuri din afara teritoriului României fără respectarea prevederilor legislaţiei specifice privind transferul intracomunitar de deşeuri.
Comunicatul Gărzii de Mediu Bihor subliniază faptul că transporturile de deşeuri sau mărfuri care prezintă suspiciuni de deşeu sunt verificate de către comisarii acestei instituţii la punctele de destinaţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News