Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
TRAGEDIE pe fluviul Rin. Români implicați într-un accident MORTAL
WhatsApp
Cel puţin trei persoane au murit joi după răsturnarea unei ambarcaţiuni gonflabile pe fluviul Rin, la frontiera franco-germană, una dintre victime fiind o fetiţă germană dintr-un grup în care se aflau şi români, relatează agenţiile AFP şi DPA.

Publicitate

''Trei persoane au decedat, printre care şi un martor care a încercat să salveze ocupanţii ambarcaţiunii şi o fetiţă de şase ani'', a anunţat prefectura din Bas-Rhin într-un comunicat citat de AFP. Conform aceluiaşi comunicat, fetiţa decedată, în vârstă de şase ani, şi încă o fetiţă dată dispărută sunt de naţionalitate germană. Încă o persoană se află la spitalul din localitatea Selestat.

Ele făceau parte dintr-un grup de şapte turişti veniţi din Germania, dintre care patru se aflau în acea ambarcaţiune, doi adulţi şi doi copii. Cei doi adulţi sunt români, alţi trei români din acelaşi grup fiind rămaşi pe malul râului, menţionează AFP.

În momentul răsturnării bărcii, mai multe persoane au sărit în apă în ajutor. Autorităţile germane şi franceze s-au mobilizat apoi în operaţiunea de salvare pentru a găsi fetiţa dată dispărută. Cealaltă fetiţă a fost transportată cu elicopterul la spitalul din oraşul german Freiburg, dar acolo a decedat.

Agenţiile de presă nu precizează dacă a treia persoană decedată este unul dintre românii aflaţi în barca gonflabilă.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel