Minorul, de 12 ani, fusese dat dispărut într-un canal de irigații din localitatea Cetate, județul Dolj. Pompierii care au fost solicitați să-l caute l-au găsit și predat echipajului de prim ajutor.
Din nefericire, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii i-au declarat decesul. Mai multe echipaje de pompieri militari au intervenit cu două bărci pneumatice pentru căutarea copilului.
De asemenea, la fața locului a fost trimis și un elicopter SMURD, dar și un echipaj de scafandri.
Alți doi copii de 7 și 11 ani, verișori din Copșa Mică, județul Sibiu, au plecat, sâmbătă seara de acasă și nu au revenit. Polițiștii au făcut ample cercetări pentru depistarea băieților.
Cei doi copii de 7 și 11 ani, care au dispărut, sâmbătă noaptea, din Copșa Mică, județul Sibiu, au fost găsiți, duminică, în comuna vecină. Cei doi nu au fost victimele ale vreunei infracțiuni, anunță Poliția.
„Din fericire, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică i-au găsit, in urnă cu câteva minute, pe cei doi minori in localitatea Axente Sever”, au anunțat reprezentanții Poliției Sibiu.
Potrivit sursei citate, în perioada cât au lipsit nu au fost victime ale vreunei infracțiuni. Ei le-au povestit oamenilor legii că au dormit într-o mașină.
Sâmbătă noaptea, în jurul orei 23:30, polițiștii din Copșa Mică au fost sesizați de către un localnic, care a spus că fiul său în vârstă de 11 ani, Marius Adrian, împreună cu nepotul său în vârstă de 7 ani, Raul Ioan, ambii având același domiciliu, au plecat, în jurul orei 13:00, de acasă spre un magazin din localitate, dar nu s-au mai întors.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News