Flăcările au izbucnit în jurul miezului nopţii într-un azil de bătrâni din oraşul Moncada, lângă Valencia. Din primele date, sunt cinci morţi, iar unsprezece persoane intoxicate din cauza fumului au fost internate în spital, a anunţat pe Twitter serviciul de salvare din Valencia.
Dintre cele unsprezece persoane internate în mai multe spitale din regiune, trei au suferit intoxicaţii grave şi opt intoxicaţii uşoare, potrivit serviciilor de urgenţă.
Pompierii au fost nevoiţi să evacueze 25 de persoane din clădirea cu două etaje.
Potrivit presei locale, un scurtcircuit al aparaturii medicale ar reprezenta prima pistă a anchetei în acest caz, scrie Agerpres.
O tragedie a avut loc și în urmă cu câteva zile, când cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa şi aproximativ 60 au fost rănite, în urma unui incendiu care a cuprins un imobil din cartierul Bronx din New York, a anunţat la faţa locului noul primar al metropolei americane, Eric Adams, citat de AFP.
"Va fi unul dintre cele mai grave incendii din istoria noastră. Ştim că avem 19 persoane decedate, precum şi câteva în stare critică şi peste 63 de persoane rănite", a declarat Eric Adams în direct la posturile de televiziune.
Noul primar al New Yorkului, un fost poliţist afro-american care şi-a preluat mandatul la 1 ianuarie, a vorbit despre o "adevărată tragedie, nu doar pentru Bronx şi oraş".
În imaginile care circulă pe reţelele sociale se poate vedea cum flăcări uriaşe şi un fum negru şi gros ies printr-o fereastră a unei clădiri cu mai multe etaje situată în Bronx, imens cartier din nordul New Yorkului.
Pompierii anunţaseră iniţial un bilanţ cu aproximativ treizeci de răniţi.
Un alt incendiu a făcut miercuri 12 morţi, printre care opt copii într-un cartier din centrul oraşului Philadelphia, statul Pennsylvania.
New York, un megalopolis cu nouă milioane de locuitori, suferă în diverse cartiere de o criză uriaşă a locuinţelor, cu clădiri uneori dărăpănate şi prost întreţinute, mai scrie AFP, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News