Scenele de groază s-au petrecut, ieri la amiază, într-o clădire din Vetralla, provincia Viterbo, unde un băiețel de 10 ani a fost ucis de propriul tată, un cetățean polonez în vârstă de 44 de ani
Mama minorului, Mariola Rapaj, de origine albaneză, a fost cea care a făcut descoperirea macabră. Când s-a întors acasă, femeia și-a găsit fiul prăbușit la pământ, cu o rană înjunghiată în zona gâtului, relatează publicația La Repubblica.
Într-o altă încăpere, femeia și-a găsit fostul soț inconștient. Cei doi nu erau încă despărțiți legal. Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, fusese internat într-un centrul Covid, de unde, se pare că ar fi fugit. De câteva săptămâni, individului îi era interzis să se apropie de apartamentul în care locuiau soția și fiul lor.
Pentru copilul de 10 ani, medici nu au mai putut face nimic. Sosiți la fața locului, salvatorii au constat decesul micuțului.
Tatăl lui a fost dus în cod roșu la spitalul din Viterbo și va fi audiat imediat ce acest lucru va putea fi posibil. De asemenea, vor fi efectuate analize toxicologice pentru a stabili dacă a consumat vreo substanță, având în vedere starea de confuzie și inconștiență în care a fost găsit, scrie Observator.
Investigațiile carabinierilor sunt acum în plină desfășurare în acest caz, pentru a reconstrui exact ceea ce s-a întâmplat în apartamentul din Cura di Vetralla.
"Cu profundă durere aflăm vestea uciderii unuia dintre micii noștri concetățeni. Matias avea doar 10 ani și a murit în mod inexplicabil. O poveste care ne lasă uimiți și șocați, așteptând ca dreptatea pământească să-și urmeze cursul", a scris primarul Sandrino Aquilani pe pagina de Facebook a Municipalității.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News