Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
"Traficanții, presiuni groaznice asupra șoferilor români de camion". Tată și fiu, condamnați în Franța pentru trafic de droguri
WhatsApp
Doi șoferi români, tată și fiu, au fost condamnați la închisoare în Franța, după ce polițiștii au descoperit în cabina acestora 26 de kilograme de droguri. Avocatul celor doi a susținut în instanță că traficanții de substanțe stupefiante exercită presiuni groaznice asupra camionagiilor pentru a deveni cărăuși. 
Foto ilustrativ

Doi șoferi români de camion, Ioan (64 ani) și Dorel (26 ani), implicați în transportul de canabis, au fost arestați de către vameșii francezi pe 12 ianuarie, după ce au fost găsiți cu 26 kg de marijuana ascunși în cabina camionului lor sub haine.

Cei doi bărbați, tată și fiu, au fost prezentați în fața judecătorilor de la Tribunalul din Perpignan.

Potrivit lui Ioan, cei doi au fost abordați într-o zonă de servicii a unei autostrăzi de către un marocan care i-a întrebat unde se îndreaptă. El i-a spus că se îndreptau spre Germania, via Paris.

4.500 de euro pentru a transporta 26 de kg de marijuana

 

Bărbatul le-a propus lui Ioan și fiului acestuia, Dorel, să transporte niște droguri care trebuiau livrate în apropierea capitalei Franței. Le-a oferit 4.500 de euro pentru "efortul" lor, iar Ioan a acceptat propunerea. Traficantul le-a spus că "o mașină îi va urma sau va merge în fața lor".

Călătoria celor doi români s-a încheiat în punctul de taxare Boulou, în timpul unui control al vameșilor, care acum cer ca cei doi români să fie condamnați la plata unei amenzi de 45.500 de euro.

Procurorul a declarat în instanță că "un tată ar trebui să aibă o influență pozitivă asupra copiilor săi" dar în acest caz el este cel care l-a târât pe fiul său în această activitate ilegală. Deși au recunoscut faptele, cei doi au primit o pedeapsă severă: un an de închisoare și 3 ani interdicție de acces pe teritoriul francez.

Avocatul lor a subliniat că traficanții exercită o presiune puternică asupra camionagiilor și că aceștia nu ar trebui să fie împiedicați să muncească în Franța.

"Traficanții exercită presiuni groaznice asupra camionagiilor, le spun că nu riscă nimic și îi trimit la sacrificiu. Chiar dacă fiul are 26 de ani, este încă sub autoritatea tatălui său, căruia nu îndrăznește să-i refuze nimic. Nu le interziceți accesul în Franța, i-ar împiedica să muncească", a spus avocatul celor doi.

Cuantumul amenzii vamale urmează să fie stabilită, scrie publicația franceză L'Independant.

 

--------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel