Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că începând cu luna martie s-a introdus „STOP CAMION”, adică reglementări privind interdicția pe teritoriul Ungariei în weekend-uri sau în zilele de sărbători legale pentru autovehiculele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone .
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile ori supuse unui anumit regim de temperatură.
Având în vedere cele mai sus menţionate, în această perioadă şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea restricţiei de circulație pe drumurile publice din Ungaria.
Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. Autorităţile de frontieră din cele două state vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricțiilor de circulație pentru automarfare pe teritoriul Ungariei, controlul de frontieră să se desfășoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News