Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Tradiţii și obiceiuri de Anul Nou la români
WhatsApp
Momentul trecerii într-un nou an este, de multă vreme, însoţit de un ceremonial care cuprinde obiceiuri, tradiţii ori datini din vechime, cu precădere în satele româneşti.
Mersul cu Ursul, una din tradițiile de Anul Nou în România (Sursa foto: Agerpres)

Revelionul "nu este altceva decât un ceremonial funerar al antichităţii geto-dace ocazionat de moartea şi renaşterea simbolică a primului zeu al omenirii, Anul, şi a timpului calendaristic cu care se confundă, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie", scrie prof. univ. dr. Ion Ghinoiu, secretar ştiinţific al Institutului de Etnografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu" al Academiei Române, coordonator al Atlasului Etnografic Român, în volumul "Sărbători şi obiceiuri româneşti" (apărut la Editura ELION, în 2003). 

"Timpul obiectiv, care curge spre infinit, liniar şi fără întoarcere, este oprit, după 365 de zile, şi întors, precum ceasornicul, de la început. Întoarcerea simbolică a timpului în noaptea de Revelion a fost asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărului zilelor cu naşterea acesteia. Împreună cu divinitatea, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 (366 în anii bisecţi - n.r.) de zile", adăuga profesorul Ion Ghinoiu în cartea amintită.

Sfântul Vasile, un tânăr chefliu care stă călare pe butoi

 

În Calendarul popular, Sfinţii sunt mai tineri sau mai bătrâni, reprezentând metamorfozele Anului - Sfântul Vasile (Sânvăsâi), celebrat în prima zi a Anului (1 ianuarie), este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Sfântul Gheorghe (Sângiorzul - 23 aprilie) este un tânăr călare pe cal; Sfântul Ilie (Sântilie - 20 iulie) şi Sfântul Dumitru (Sâmedru - 26 octombrie) sunt bărbaţi maturi. După ei urmează generaţia sfinţilor-moşi: Sfântul Andrei (Moş Andrei - 30 noiembrie), Sfântul Nicolae (Moş Nicolae - 6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie), scrie Sorin Lavric în volumul ''Cartea de Crăciun'' (Editura Humanitas, 1997).

De Anul Nou, nu lipsesc cetele de colindători care, după ce fac urări de sănătate, belşug, bucurie etc., primesc în dar colaci, vin, cârnaţi şi uneori bani. Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru "judecarea publică" a celor care au încălcat regulile comunităţii. Acest moment este încheiat cu formula ''Cele rele să se spele, cele bune să se adune!''. Obiceiul este însoţit de aprinderea focurilor, precizează sursa citată anterior.

"Mascaţii" şi Ursul - În ajunul Anului Nou, pe înserat, tinerii "mascaţi" pornesc în cete prin satele din nordul Moldovei, purtând costume ale diferitelor personaje - ursul, capra, căiuţii, cerbii etc - şi merg din poartă în poartă, până în zorii zilei.

Umblatul cu Ursul

 

Obiceiul umblatului cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou, şi este un personaj întruchipat de un flăcău care poartă pe cap şi umeri blana unui urs, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ''ursar'', fiind însoţită de muzicanţi şi urmată de un grup de personaje (chiar şi un copil care ia rolul ''puiului de urs''). "Ursul" mormăie şi imită paşii legănaţi şi sacadaţi ai animalului pe care îl reprezintă, în bătăile tobelor, izbind puternic pământul cu tălpile, ceea ce semnifică purificarea şi fertilizarea solului în noul an.

Printre cele mai frumoase obiceiuri pe care romanii le au în noaptea de Anul Nou dar şi în prima zi a noului an, trebuie neapărat amintite Sorcova şi Pluguşorul, potrivit site-ului https://calendarulortodox.ro .

Plugușorul

 

Pluguşorul - străvechi obicei agrar, derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate - s-a transformat, în timp, într-o urare de recolte bogate în anul care abia începe, însoţită de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei. Plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit, de-a lungul timpului, cu un plug în miniatură sau cu buhaiul care imită mugetul boilor. Textul strigat de colindătorii care merg cu Pluguşorul reprezintă "o naraţie privind muncile agricole, recurgând la elemente fabuloase, începe cu aratul, fiind urmat de semănat, de îngrijirea plantelor, de recoltat şi de adusul boabelor în hambare", se arată în volumul "Cartea de Crăciun".

El include, uneori, şi gestul semănatului. Colindătorii - purtând la gât traiste încărcate cu boabe de grâu, secară, orz sau ovăz - intră în case, aruncă boabe cu mâna, imitând semănatul pe ogor şi urează gazdelor sănătate şi roade bogate. Ei sunt răsplătiţi cu mere, colaci sau bani. După plecarea lor, gospodinele adună seminţele şi le duc în grajdul vitelor, pentru ca animalele să fie sănătoase peste an.

Umblatul cu sorcova

 

Sorcova - Umblatul cu Sorcova reprezintă bucuria copiilor, care poartă o crenguţă înmugurită de copac sau o sorcovă confecţionată dintr-un băţ, în jurul căruia sunt împletite flori de hârtie colorată. Numele "sorcovă" vine de la cuvântul bulgar ''surov'' (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă dintr-un arbore.

Sorcova este înclinată de mai multe ori în direcţia unei anumite persoane, ca şi cum ar fi înzestrată cu puterea de a transmite vigoare şi tinereţe persoanei vizate, fiind însoţită de versurile: "Sorcova, vesela/Să trăiţi, să-mbătrâniţi/Ca un măr, ca un păr/ Ca un fir de trandafir/Tare ca piatra, iute ca săgeata/Tare ca fierul, iute ca oţelul/ La anu' şi la mulţi ani!".

Tradiții și obiceiuri de Anul Nou

 

Obiceiuri - La români, în noaptea de Anul Nou, oamenii trebuie să facă mult zgomot, pentru a alunga toate spiritele rele. În ultima zi din an, dar şi în prima zi a Anului Nou, este bine să nu facem cheltuieli şi să nu aruncăm nimic din casă - nici măcar gunoiul, deoarece odată cu el, aruncăm afară din casă şi norocul. Totodată, oamenii nu trebuie să aibă nicio datorie când începe noul an. În caz contrar, ei vor rămâne datori întreg anul.

Conform tradiţiei populare, la miezul nopţii dintre ani, uşa casei trebuie să fie deschisă, pentru a-i face loc anului vechi să iasă şi Anului Nou să intre. Bătrânii spun că la trecerea dintre ani este bine ca fiecare persoana să poarte o haină nouă şi ceva roşu, dar şi să aibă în buzunar nişte bani.

O altă credinţă populară spune că în noaptea dintre ani este bine să se mănânce peşte, pentru a avea o trecere lină şi uşoară prin anul ce urmează, precum cea a peştelui prin apă.

La miezul nopţii este important să ne punem o dorinţă şi să întâmpinăm anul ce vine cu speranţe mari, mai scrie site-ul https://calendarulortodox.ro , citat de Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Traditii Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel