În data de 08.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din textile şi încălțăminte second hand.
În urma analizei documentelor prezentate la controlul de frontieră, s-a constatat faptul că încărcătura supusă controlului nu îndeplinește condițiile legale de intrare pe teritoriul țării, șoferul neavând documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În total, vehiculul transporta 19.525 de kilograme de deşeuri.
Tot în data de 08.07.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul aceluiași punct de frontieră au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român, în vârstă de 32 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, calculatoare uzate de la o societate comercială din Belgia pentru o firmă din România.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 3.000 de kilograme de calculatoare uzate care erau de fapt deşeuri, încărcătură pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru transferul de deşeuri. În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mijloacelor de transport în cauză și a mărfurilor transportate.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News