„Mi-a venit să plâng. Nu ştiam cum să mă ascund să nu mă vadă fata că plâng. Am luat-o în brațe, ne-am pupat, m-a pupat, m-a strâns în brațele micuțe. A fost minunat, dar în același timp și dureros”, spune Robert Ticu, tatăl fetiţei.
La aproape o săptămână după ce imaginile au fost făcute publice, starea fetiţei este una bună. O spune chiar fiica cea mare a femeii, care şi-a însoţit tatăl vitreg.
„A stat un pic în brațele mele, ne-am jucat cu păpușile pe care i le-am adus. A fost fericită că ne-a văzut”, a povestit Nicoleta Andriescu, sora fetiţei.
Acum bărbatul vrea să facă demersurile necesare pentru a lua fetiţa în grija lui.
„Am să urmez toți pașii pe care mi i-a spus doamna de la protecție. Trebuie să mi se facă o anchetă socială la mine în Germania, la locuința unde stau, am depus toate actele, că am o locuință, că am un loc de muncă, că am un salariu destul de bun pentru a deține o familie”, spune Robert, la Observator.
Până atunci însă, copilul va rămâne în grija unui asistent maternal de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Tulcea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News