"Referendumul reprezintă o frumoasă diversiune făcută de preşedinte, care, aşa cum am spus, se şi dovedeşte. A început să meargă prin ţară la diferite mitinguri în campania pentru alegerile din Parlamentul European, vrând să fure startul pentru alegerile prezidenţiale. Preşedintele nu este un actor în rândul partidelor politice care să participe la această campanie. Deci, dacă preşedintele încearcă o astfel de diversiune să obţină susţinere, eu cred că oamenii trebuie să răspundă cu o monedă simplă şi clară, să nu participe la referendum", a afirmat Tăriceanu.
În ce priveşte o eventuală proprie candidatură la prezidenţialele din noiembrie, liderul ALDE a spus că "nu s-a schimbat calendarul anunţat", punctând că va lua o decizie după alegerile europarlamentare, în funcţie şi de rezultatul acestora.
"După alegerile pentru PE, vom discuta şi cu colegii mei, şi cu partenerii de alianţă şi cred că asta este soluţia cea mai normală, cea mai firească, să găsim cea mai bună formulă de candidat care să poată să-l învingă pe preşedintele în funcţie. Chiar dacă nu reprezintă cel mai valabil instrument de măsură, şi europarlamentarele au o anumite pondere în analiza pe care o vom face", a precizat liderul ALDE, punctând că aceasta şi-a propus să obţină 4-5 europarlamentari, reprezentând un scor de 15%, bazat pe faptul că formaţiunea politică şi-a dublat scorul electoral de la alegerile din 2016.
Pe de altă parte, privind apartenenţa la o familie politică europeană, Tăriceanu a menţionat că ALDE nu are nevoie "de certificat de liberali de la Bruxelles", subliniind că nu îşi face griji în privinţa dispariţiei actualului grup european ALDE şi că, cel mai probabil, va rămâne la nivelul Parlamentului European o structură politică alcătuită din partide liberale, din care şi liberal-democraţii români vor face parte.
"În momentul de faţă, la nivel european, se încearcă o construcţie politică ce se bazează pe partidul lui Macron, pe Ciudadanos din Spania, la care se propune să se realizeze şi ralierea unor partide care fac parte din ALDE, mai degrabă de stânga. Noi, în România, suntem liberali şi vom rămâne liberali şi pentru acest lucru nu avem nevoie de niciun fel de certificat de la cineva. E foarte probabil ca, în paralel cu această mişcare politică de care am vorbit, să rămână o structură politică la nivelul PE care să fie alcătuită din partide liberale, hai să spunem de centru-dreapta, cu anumite tendinţe mai conservatoare, şi la care, probabil, vom fi prezenţi şi noi şi vom fi membri. Nu-mi fac niciun fel de grijă în această privinţă. După cum vedem, există o doză imensă de populism la nivelul PE şi pe stânga, dar şi pe dreapta", a afirmat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News