Pentru aceste filmări tânărul a primit două amenzi de câte 200 de lei, iar pentru faptul că nu a respectat ordonanţele militare a fost amendat cu 20.000 de lei.
„Doamne Dumnezeul nostru, ne rugăm Ţie, Împărate Ceresc, fereşte-ne pe noi ţiganii de virusul acesta şi îl dă către români, ca să moară toţi românii şi ţiganii să trăiască", spune tânărul din Cetate într-una din aşa-zisele rugăciuni pe care le face în biserica din localitate unde, potrivit IPJ Dolj, ajuta la curăţenie.
„În cursul acestei zile, poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate s-au sesizat din oficiu cu privire la apariţia unei alte înregistrări video realizată de bărbatul de 28 de ani, din Cetate, în care acesta profera expresii de natură să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora. Întrucât, din verificările efectuate a rezultat faptul că una dintre filmări a fost realizată pe data de 5 aprilie a.c., pe lângă sancţiunea de 200 de lei aplicată conform Legii 61/1991, poliţiştii au mai aplicat, în cursul acestei zile, o amendă în cuantum de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor ordonanţelor militare”, a precizat, miercuri, IPJ Dolj.
Acesta a mai primit o amendă de 200 de lei, în urmă cu două zile, pentru o filmare realizată pe 22 februarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News