Tânăra, are 24 de ani şi este din Broscăuţi, iar fetiţa, pe care a lăsat-o în pridvorul bisericii de la Mănăstirea Gorovei, este primul său copil. Aceasta nu a putut explica gestul făcut sâmbătă.
"În urma verificărilor efectuate de către poliţişti a fost stabilită identitatea persoanei care ar fi abandonat bebeluşul în faţa unui lăcaş de cult. Este vorba despre o tânără de 24 de ani, din judeţul Botoşani. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de abandon de familie urmând să stabilim cu exactitate împrejurările în care s-ar fi produs această faptă", a declarat agent principal Delia Nenişcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
Reprezentanţii DGASPC s-au autosesizat și, potrivit reprezentanţilor instituţiei, au demarat o anchetă. Bebeluşul va fi preluat de bunicii materni, scrie monitorulbt.ro.
"Urmare a evaluării iniţiale pe care am realizat-o în colaborare cu reprezentanţii autorităţilor locale din comuna unde locuiesc bunicii materni şi cu asistentul social din cadrul spitalului, în care se află în momentul de faţă bebeluşul, am constatat că bunicii materni au condiţii material financiare şi disponibilitate emoţională pentru a se ocupa de creşterea, îngrijirea şi educarea acestui bebeluş şi de a o susţine emoţional pe mama acestuia în sistemul familial al bunicilor materni.
În momentul de faţă, copilul şi mama se află în cadrul Spitalului Municipal Dorohoi
"Urmare a recomandării pe care am facut-o colegei noastre asistent social din acest spital, mămica este evaluată în momentul de faţă de către o echipă de specialişti constituită din medic psihiatru, psiholog, asistent social şi ceilalţi specialişti din cadrul spitalului pentru a se constata dacă mama poate fi internată alături de bebeluş în acest moment, până la realizarea evaluării mai complexe a cazului şi până când va putea fi preluat copilul în mediul familial al bunicilor materni", a declarat Felicia Mihai, sef Serviciu Interventie Specială pentru copil şi familie. Potrivit monitorulbt.ro, copilul a fost găsit de unul dintre preoţii de la mănăstire
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News