Potrivit Poliţiei Teleorman, joi dimineaţă o tânără a sunat la 112 şi a anunţat că este sechestrată într-un apartament din Alexandria.
Fata nu ştia adresa exactă, dar a precizat că a fost victima unui viol.
Poliţiştii teleormăneni au reuşit să localizeze apelanta într-un apartament aflat la etajul patru al unui bloc din Alexandria.
În locuinţă a fost găsită atât fata de 19 ani, cât şi presupusul autor al violului, un tânăr de 22 din Alexandria, locuinţa aparţinând părinţilor acestuia.
Tânărul nu a opus rezistenţă la sosirea poliţiştilor şi a fost dus la poliţie pentru cercetări.
De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru viol şi lipsire de libertate, tânărul urmând să fie prezentat Parchetului, conform Mediafax.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News