Potrivit Deliei Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Județean Botoșani, pe numele acestuia, era fusese emis, din data de 21 iulie 2021, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei de 7 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.
Mai exact, în anul 2015, în timp ce se afla pe drumul public din comuna Știubieni, bărbatul a agresat fizic o persoană, cauzându-i leziuni care i-au pus in primejdie viața, scrie botosaninews.ro
"Întrucât s-a sustras executării pedepsei, tânărul a fost dat în urmărire internațională, iar la data de 26 octombrie 2021, a fost preluat sub escortă din Germania și predat autorităților române care l-au încarcerat iî Penitenciarul Rahova", a precizat Nenișcu.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente o femeie, pe numele căreia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății, emis de autoritățile din Austria.
În data de 27 octombrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, o femeie cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani.
La controlul de frontieră, oamenii legii au constatat faptul că pe numele acesteia era emisă, de autorităţile din Austria, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni contra proprietății. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galați, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News