Haosul continuă în portul Dover, la graniţa între Marea Britanie şi Franţa.
„Ne tin aici momentan. Nu avem niciun fel de informatie. Ce ni s-a spus de la politie, ceea ce stim si noi, frontiera este inchisa catre Franta”, a spus Ciprian, român blocat în Marea Britanie, la Observator.
Ciprian este blocat pe autostrada M20 în Marea Britanie, una dintre căile de acces spre portul Dover, de ieri după-amiază.
„Nu avem acces la facilitati. Proviziile sunt pe terminate, nu avem de unde sa luam mancare, apa. Speranta noastra e sa nu facem aici sarbatorile. Mii de camioane, peste 10 mii de camioane blocate in momentul de fata intre Franta si Marea Britanie. Asta inseamna inca 24 de ore pana se va debloca tot traficul”, a spus Ciprian.
Iar coada s-a întins chiar pe 28 de kilometri.
„Mulţi nu au riscat să rămână blocaţi pe autostradă şi au căutat zone de parcare în zone industriale sau comerciale unde în mod normal nu este voie să primesc şi au primit amenzi”, a declarat Adriana Mureşan.
Încet, încet Europa se închide şi taie şi accesul cu Marea Britanie. La fel şi America de Centrală şi de Nord, America Latină şi Africa. Suedia are frontierele închise cu Danemarca, iar Italia este aproape de lockdown.
Boris Johnson, premier Marea Britanie: Noi cei din Marea Britanie înţelegem foarte bine frământările prietenilor noştri cu privire la COVID, îngrijorările lor cu privire la noua variantă, dar este adevărat şi că riscul de transmitere prezentat de un şofer care stă singur în cabina sa sunt foarte mici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News