În total, 2.100 de doze ale vaccinului, în jur de 20% din numărul primit de Suedia din partea Moderna, au fost păstrate la temperaturi prea scăzute și dozele care nu au fost încă administrate au fost puse deoparte până se va clarifica dacă acestea mai pot fi folosite, a anunțat Apoteket, compania responsabilă de livrarea dozelor. Toate persoanele cărora le-au fost administrate dozele păstrate necorespunzător sunt angajați sanitari, potrivit aceleiași surse.
Potrivit evaluării Autorității de Sănătate Publică a Suediei, deocamdată nu există motive pentru a se crede că dozele transportate la o temperatură prea scăzută au pus în pericol sănătatea persoanelor vaccinate însă agenția a afirmat că va investiga în continuare situația.
„Un lucru pe care trebuie să îl aflăm este dacă vaccinurile deja administrate vor funcționa”, a declarat Magnus Frisk, un purtător de cuvânt al Apoteket. Acesta a adăugat că Moderna a fost contactată pentru a oferi informații suplimentare despre efectele păstrării la o temperatură prea scăzută a dozelor și dacă persoanele deja vaccinate cu acestea vor avea nevoie de o nouă inoculare.
Frisk a precizat că restul dozelor afectate au fost identificate și că ele nu vor fi folosite.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News