Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA, Australia şi Marea Britanie vor să dezvolte rachete hipersonice. China avertizează aceste ţări
WhatsApp
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia au anunţat, marţi, că vor să dezvolte rachete hipersonice în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS, însă Administraţia Chinei a avertizat că există riscul repetării unor conflicte precum cel dintre Rusia şi Ucraina.

Guvernul Boris Johnson a comunicat marţi seară, potrivit BBC News, că Marea Britanie, Statele Unite şi Australia vor lansa proiecte comune pentru dezvoltarea de rachete hipersonice. Proiectele se vor derula în cadrul parteneriatului de securitate AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA), lansat anul trecut şi contestat vehement de China.

 

Planul anunţat de Marea Britanie, SUA şi Australia este o reacţie la rachetele hipersonice dezvoltate de Rusia şi China

 

Statele Unite şi Australia au deja un program comun pentru dezvoltarea de rachete hipersonice, iar Marea Britanie se va alătura proiectului. Guvernul de la Londra susţine că programul are caracter strict defensiv.

Administraţia de la Beijing a reacţionat imediat la anunţul Guvernului de la Londra. "Oricine vrea să nu observe o reeditare a crizei din Ucraina ar trebui să se abţină de la a face lucruri care ar putea atrage alte părţi ale lumii într-o astfel de criză", a avertizat ambasadorul Chinei la Naţiunile Unite, Zhang Jun, citat de agenţia Reuters.

China a criticat dur în ultimele luni parteneriatul de securitate semnat de Australia, Marea Britanie şi Statele Unite (AUKUS). Beijingul a atras atenţia asupra riscurilor generate de achiziţionarea unor submarine nucleare de către Australia.

În noiembrie 2021, preşedintele Xi Jinping a avertizat asupra riscurilor apariţiei unei mentalităţi specifice Războiului Rece în zona Asia-Pacific, pe fondul tensiunilor generate de parteneriatul de securitate AUKUS. "Regiunea Asia-Pacific nu poate şi nu trebuie să alunece spre confruntările şi diviziunile din era Războiului Rece", a declarat Xi Jinping, potrivit agenţiei Associated Press, în discursul rostit pe 11 noiembrie 2021 la o reuniune a Forumului de Cooperare Economică în zona Asia-Pacific.

 

Preşedintele Chinei a avertizat că tentativele de reconfigurare a graniţelor regionale vor eşua

 

Preşedintele Chinei a avertizat că tentativele de reconfigurare a graniţelor regionale în funcţie de interese ideologice şi politice vor eşua, pledând pentru menţinerea în funcţiune a reţelelor de aprovizionare şi pentru continuarea eforturilor de liberalizare a comerţului şi investiţiilor.

Statele Unite au intensificat activităţile militare în zona Asia-Pacific, în contextul tensiunilor cu Administraţia de la Beijing. Washingtonul vrea intensificarea parteneriatelor comerciale şi de securitate cu ţări asiatice, pentru limitarea influenţei exercitate de Beijing.

În contextul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse de Occident, Statele Unite au cerut Chinei să evite oferirea de asistenţă militară şi financiară Rusiei. Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat preocupare, marţi, în legătură cu refuzul Beijingului de a condamna direct invazia militară rusă în Ucraina şi a pledat pentru intensificarea cooperării NATO cu parteneri din zona Asia-Pacific, în contextul ascensiunii Chinei.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel