Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
SUA anunţă uciderea a doi membri ai SI în atacul cu dronă în Afganistan. Talibanii acuză Washingtonul că a provocat şi victime civile
WhatsApp
Pentagonul a anunţat sâmbătă că ''două ţinte importante'' ale grupării Stat Islamic (SI) au fost ucise şi încă una rănită în atacul cu dronă efectuat vineri de armata americană în Afganistan, fără alte precizări, transmite AFP.
SUA anunţă uciderea a doi membri ai SI în atacul cu dronă în Afganistan. Talibanii acuză Washingtonul că a provocat şi victime civile

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat de asemenea să precizeze dacă islamiştii grupării Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K) care au reprezentat aceste ţine au fost implicaţi în atacul comis joi în zona aeroportului din Kabul, soldat conform surselor locale cu peste 170 de morţi, inclusiv 13 militari americani, atac revendicat de respectiva grupare.

„Este vorba despre organizatori şi operatori ai ISIS-K, este deja un motiv suficient”, a răspuns el la o conferinţă de presă.

 

Talibanii au protestat după atacul american



Talibanii au protestat după atacul american şi, contrar Washingtonului, care afirmă că nu există victime printre civili, susţin că atacul american cu dronă a provocat şi victime civile.

„Americanii ar fi trebuit să ne informeze înaintea efectuării raidului aerian, a fost un atac clar pe teritoriul afgan, două persoane au fost ucise, două femei şi un copil sunt răniţi în atac”, a declarat agenţiei Reuters un purtător de cuvânt al talibanilor.

Statul Islamic al Khorasan (ISIS-K), o grupare constituită din transfugi talibani în provincia Khorasan, este considerată chiar mai radicală decât talibanii care au preluat puterea în Afganistan pe 15 august şi se află în conflict cu aceştia.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel